Viața

 

 

 

 

 

 

 

Un lung tren ne pare viața.

Ne trezim în el mergând

fără să pricepem bine

unde ne-am suit și când.

 

Fericirile sunt halte 

unde stăm câte-un minut,

până bine ne dăm seama

sună, pleacă, a trecut.

 

Iar durerile sunt stații 

lungi, de nu se mai sfârșesc

și în ciuda noastră, parcă,

tot mai multe se ivesc.

 

Arzători de nerăbdare

înainte tot privim,

să ajungem mai degrabă

la vreo țintă ce-o dorim.

 

Ne trec zilele, trec anii,

clipe scumpe și-ntristări,

noi trăim hrăniți de visuri

și-nsetați după plăceri.

 

Mulți copii voioși se urcă,

câți în drum n-am întâlnit…

Iar câte-un bătrân coboară

trist, pribeag și istovit.

 

Vine-odată însă vremea,

să ne coborâm și noi,

ce n-am da atunci o clipă,

Să ne-ntoarcem înapoi?

 

Dar pe când, privind în urmă,

plângem timpul ce-a trecut,

sună goarna veșniciei,

Am trăit și n-am știut!

 

- anonim -