Cartea lui Daniel începe cu lupta dintre două cetăți. Ierusalimul si Babilonul. Confruntarea dintre două popoare. Însă unul dintre aceste popoare este poporul lui Dumnezeu.
Ce aplicație se poate face? Să fie descoperite aici două modele de biserică, două tipuri de credință? Credință tip Ierusalim și credință tip Babilon. Îngrijorător este că profeția lui Daniel începe cu biruința Babilonului asupra Ierusalimului. Prea puțini ne gândim la această latură a cărții lui Daniel. Și dacă este un avertisment profetic referitor la pericolul de a fi invadați de credința de tip Babilon (chiar dacă avem pașaport eliberat de Ierusalim)?
Din relatările cărții lui Daniel putem încerca să descoperim caracteristicile care fac deosebirea între cele două tipuri de credință. Și să încercăm o evaluare a poziției noastre. Ce fel de credință avem? Credința dată de Dumnezeu este identificabilă prin legile, poruncile și rânduielile Lui. Cealaltă, cea de tip babilonian, este concepută de oameni și este marcată de datini, obiceiuri, tradiții… Toate într-o singură sintagmă – practica bisericii. În ultimii ani constatăm că s-a implementat un termen nou. Cutuma. Așadar o credință determinată de cutume. De remarcat este că în timp ce declarăm nule și neavenite cutumele altora, cu îndârjire și nerușinare ne beatificăm cutumele bisericii noastre. Unde mai este diferența…? Nu mai este.
Cele două tipuri de credință sunt fundamentate pe două feluri de înțelepciune. Una care vine de sus și care smerește. Și una care vine de jos și care îngâmfă. Înțelepciunea de tip Ierusalim formează oameni suficient de smeriți încât să fie dispuși să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Înțelepciunea de tip Babilon modelează personalități atât de îngâmfate încât nu mai ascultă de nimeni. Doar de ei înșiși… Și mai este ceva ce face diferența între cele două înțelepciuni. Prima se bazează pe revelație iar cea de-a doua pe rațiunea omului, ca sursă a cunoașterii.
Sunt diferențe și în privința autorității. Ierusalimul îl lasă pe Dumnezeu să conducă. În Babilon conduc oamenii. Fiecare conduce în Babilonul lui… Mai mare sau mai mic. Așa apar reguli locale care sunt impuse cu cerbicie de cei ce spun că apără credința adevărată dar care nu fac altceva decât să se înalțe pe ei înșiși prin aceste dictate teritoriale.
Sunt și două puteri. Puterea credinței de tip Ierusalim te face capabil să accepți cuptorul aprins sau groapa cu lei. Puterea de tip Babilonian te determină să îi arunci în cuptor sau în groapă pe cei ce nu cred cum crezi tu.
Situația bisericilor de astăzi? Ne preocupă mai mult în ce cetate suntem, nu ce tip de credință avem. Drept urmare, fiecare biserică se autodeclară a fi Ierusalimul. Sigur, eu cred că biserica mea are și dreptate. Dar capitolul 1 din Daniel este o lecție de religie puțin diferită de ceea ce se predă în școlile și bisericile contemporane. Poți fi în Ierusalim și să nu ai credința care trebuie. A învins Babilonul. O biruință spirituală. Ierusalimul nu devine Babilon. Rămâne tot Ierusalim. Organizatoric vorbind. Dar dacă are practici babiloniene… atunci lupta a fost tranșată în favoarea inamicului.
De cealaltă parte a lucrurilor, Daniel și prietenii săi ne arată că poți fi în Babilon și să ai o credință de tip Ierusalim. Și atunci ai câștigat lupta pentru cer. S-ar putea ca în economia mântuirii să conteze mai puțin în ce cetate sunt. Contează ce credință am adoptat. Un iudeu cu credință de tip Babilon este babilonian. Asta trebuie știut.
Cartea lui Daniel ne descoperă că sunt și iudei care au adoptat o credință de tip Ierusalim. Dar numai câțiva. Și asta trebuie să ne dea de gândit… Căci fiecare capitol istoric din cartea lui Daniel este un capitol de istorie profetică. Fiindcă ce a fost, va mai fi…
Arareori ne intrebam de ce calitate este credinta. Cu atat mai putin ce tip. Ma bucur doar ca sunt, zic eu, acolo unde e bine. Doar ca se poate intampla sa am o credinta care sa nu corespunda! Bine ai rostit frate!
Sa ne gandim ca sunt babilonieni, de cetatenie babilonieni, cu credinta tip Ierusalim… Bine, da asta e cam greu, daca nu chiar imposibil de acceptat, odata ce noi suntem in biserica adevarata iar ceilalti sunt pierduti, noi avem adevarul iar ceilalti minciuna, etc
Se poate face analogie si cu situatia lui Israel in robia egipteana. Unii urmasi ai lui Iacov probabil s-au integrat printre egipteni, iar unii dintre egipteni au adoptat stilul de viata al urmasilor lui Iacov. Astfel ca atunci cand Israel a iesit din Egipt s-au coalizat cu poporul lui Dumnezeu. Acestea sunt urmarile convietuirii in societate. A stiut Dumnezeu ca e mai bine ca Israel sa fie separat de celelalte popoare si distinct prin modul de vietuire.